Mănăstirea Roșiori, foto Ionel Curcan

Mănăstirea „Sfântul Mina” din Roșiori, impresionantul așezământ de pe Dealul Bisericii

Articol de Ionel Curcan

Am ajuns la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Roșiori într-o seară de vineri, când lumina zilei începea să se topească domol peste văile Fălticenilor. Ziua se apropia încet de sfârșit, iar peste întregul așezământ se așternuse o liniște

Mănăstirea Roșiori, foto Ionel Curcan

deplină. Nu se auzea niciun zgomot al lumii grăbite, doar liniștea curată a „Dealului Bisericii”, locul unde dăinuie acest sfânt lăcaș.
Mănăstirea se află în satul Roșiori, comuna Forăști, la aproximativ 17 kilometri de municipiul Fălticeni. A fost ridicată pe un loc înalt, cunoscut din vechime sub numele de „Dealul Bisericii”. De aici, privirea se poate deschide asupra văii râului Moldova și asupra satelor din împrejurimi. Prima impresie a fost puternică. Zidurile masive, îmbrăcate în piatră naturală, îi dau mănăstirii înfățișarea unei cetăți. Tonurile diferite de gri ale pietrei se îmbină cu roșul închis al acoperișurilor și al turlelor înalte.

Deasupra zidurilor, brâul pictat cu chipuri de sfinți aduce culoare și căldură întregului ansamblu. Privită de la distanță, biserica pare să se ridice direct din piatra dealului. Turnurile, crucile și zidul de incintă formează o construcție impunătoare, dar echilibrată. Este o arhitectură care inspiră putere, apărare și statornicie, fără să piardă însă liniștea specifică unui loc de rugăciune.

Istoria Mănăstirii „Sfântul Mina” din Roșiori
Locul pe care se află astăzi Mănăstirea „Sfântul Mina” este cunoscut sub numele de „Dealul Bisericii”. Denumirea amintește de vechile schituri și de obștile de călugări care au trăit aici înaintea construirii actualului așezământ monahal. Cronicile istorice amintesc existența, în secolul al XIX-lea, a unui schit cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În timpul săpăturilor efectuate ulterior în perimetrul mănăstirii au fost descoperite osemintele unor călugări îngropați aici. Tot atunci a fost găsită o cărămidă datată în anul 1864, pe care era înscris numele ieromonahului Porfirie, înmormântat lângă peretele bisericii. Aceste descoperiri confirmă vechimea vieții monahale de pe Dealul Bisericii. Primul schit a ajuns însă în paragină și a dispărut în împrejurări puse pe seama vremurilor grele prin care a trecut această zonă.

Schitul ridicat între anii 1934 și 1937
Viața monahală a fost reluată între anii 1934 și 1937, când protosinghelul Gamaliil, venit de la Mănăstirea Neamț, a dorit să ridice un nou așezământ pe ruinele vechiului schit.
Tradiția locului păstrează o întâmplare considerată de credincioși drept minunată. Se spune că, în momentul în care protosinghelul Gamaliil a început pregătirea temeliei pentru Sfânta Masă, a fost descoperită o candelă aprinsă, despre care se credea că ar fi rămas din vremea vechiului așezământ monahal. Noul schit avea o bisericuță din lemn, acoperită cu șindrilă, care a primit hramul „Schimbarea la Față”. Aici au slujit protosinghelul Gamaliil, schimonahul Varlaam și monahii Chiriac, Gherontie, Nifon și Iftimie, alături de alți viețuitori. În jurul bisericuței s-a format o obște alcătuită din 17 monahi. Aceștia au continuat să urmeze calendarul iulian, după schimbarea calendarului bisericesc din anul 1924. În anul 1937, în urma presiunilor exercitate de autorități, călugării au fost alungați și s-au împrăștiat la alte mănăstiri. Bisericuța a fost demolată, iar pe locul altarului au fost plantați salcâmi. Clopotul schitului a fost luat și dus la biserica din satul Oniceni.

După instaurarea regimului comunist și începerea colectivizării agriculturii, terenul fostului schit urma să fie transformat în teren arabil. Tradiția populară spune că, în anii ’60, s-a încercat ridicarea pietrei Sfintei Mese pentru ca locul să poată fi arat. Potrivit mărturiilor transmise de localnici, anvelopele tractorului folosit la această operațiune ar fi explodat, iar piatra nu a putut fi mutată. Oamenii au considerat întâmplarea un semn că locul fostului altar trebuia păstrat și că viața monahală avea să renască într-o zi pe Dealul Bisericii.

Ridicarea mănăstirii actuale
După Revoluția din decembrie 1989, credincioșii ortodocși de stil vechi din zonă au hotărât să reconstruiască biserica. În anul 1990 a fost ridicat un paraclis provizoriu din BCA, construit în formă de cruce.O nouă etapă a început în anul 1995, sub conducerea starețului Varnava Ene. Atunci au fost începute lucrările la actualul ansamblu monahal, format din biserica mare, corpurile de chilii, paraclisul din incinta stăreției, turnul-clopotniță de la intrare și zidul împrejmuitor.
Biserica mare, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina”, a fost ridicată din zid de piatră. În interior, catapeteasma, stranele și baldachinul destinat Sfintelor Moaște au fost realizate din lemn de stejar.

În fotografie, arhitectura mănăstirii impresionează prin dimensiuni, prin numeroasele turle și prin combinația dintre fațadele în nuanțe de gri, acoperișurile roșii și picturile religioase care înconjoară partea superioară a bisericii. Zidurile înalte îi dau întregului ansamblu înfățișarea unei cetăți ridicate pe Dealul Bisericii. Odoarele primite de mănăstire La 9 februarie 2003, la Mănăstirea „Sfântul Mina” a fost săvârșită o Liturghie arhierească, la care au participat numeroși preoți și credincioși. Cu acel prilej, mănăstirea a primit o raclă cu părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina, Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul, Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie și Sfântului Mucenic Florian. Acestea au fost însoțite de Sfântul Acoperământ de pe racla Sfântului Mina din Egipt. La 11 iunie 2003, în așezământ a fost adusă icoana Maicii Domnului „Axionița”, pictată cu 21 de ani înainte. Un an mai târziu, la 11 iunie 2004, mănăstirea a primit de la Ierusalim o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele Sfinților Mucenici Modest și Ermoghen.

În anul 2005 au fost aduse părticele din moaștele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Sfântului Ierarh Ghenadie și Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Tot atunci, credincioșii au cumpărat de la un călugăr din Sfântul Munte Athos și au donat mănăstirii icoanele Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare” și „Gherontissa”.

Clopotele mănăstirii
Mănăstirea are trei clopote, simbolizând Sfânta Treime, care au fost sfințite în luna iulie a anului 2006. Potrivit istoricului așezământului, primul clopot cântărea aproximativ 400 de kilograme.
Ulterior, o familie din Iași a donat un clopot de peste o tonă, iar alte două clopote au fost oferite de conducerea combinatului Sidex Galați, ai cărui reprezentanți ar fi rămas impresionați de mănăstirea de la Roșiori. Astăzi, Mănăstirea „Sfântul Mina” continuă tradiția monahală a Dealului Bisericii. Hramurile amintite de sursele dedicate așezământului sunt „Sfântul Mare Mucenic Mina”, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ierarh Vlasie” și „Sfântul Apostol Varnava”.
După vechile schituri dispărute, alungarea călugărilor în anul 1937 și deceniile în care locul a rămas fără biserică, ridicarea actualei mănăstiri a însemnat revenirea vieții monahale pe Dealul Bisericii. Astfel, trecutul locului nu a fost uitat, ci continuat prin actualul așezământ de la Roșiori.

Dincolo de arhitectură și istorie, cel mai mult mi-a rămas în suflet liniștea locului. Era o liniște care nu apăsa, ci te făcea să te oprești și să privești mai atent. În fața zidurilor, gândurile obișnuite ale zilei păreau să se îndepărteze. Mănăstirea „Sfântul Mina” din Roșiori nu este doar o construcție impresionantă din piatră. Este un loc ridicat peste urmele altor așezăminte, dispărute în vremuri grele, dar păstrate în memoria oamenilor. Actualele ziduri sunt relativ noi, însă pământul pe care se află poartă o istorie monahală de aproape două secole.
Am plecat după ce lumina apusului s-a stins aproape în întregime. Turlele se conturau tot mai întunecate pe fundalul cerului, iar peste Dealul Bisericii revenea liniștea deplină.

Uneori, o călătorie nu rămâne în memorie prin distanța parcursă, ci prin câteva clipe: o biserică din piatră, un cer acoperit de nori și ultimele raze ale unei seri de vineri. La Roșiori, toate acestea s-au întâlnit într-o imagine pe care am luat-o cu mine, dincolo de fotografiile realizate.\

Sursa foto: Ionel Curcan

Autor Ionel Curcan

Vezi și

Cazematele de pe culmea Stânișoarei – Brâie de fier și foc pentru apărarea țării

Cazemata este o lucrare militară de apărare, construită din beton armat. Cazemata are rolul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *